Nava lui Băsescu a supravieţuit. VEZI unde e ancorată
Biruinţa, nava care a fost comandată de Traian Băsescu, nu a fost dat la casat, aşa cum se ştia, ci aparţine unei companii de rafinare a produselor petroliere care a investit în ea 300 de milioane de dolari. În prezent se numeşte Armada Perdana şi este ancorată pe ţărmul Africii.
Potrivit adevarul.ro, nava-amiral a flotei româneşti - care s-a numit, pe rând, Biruinţa, Iris Star, Histria Crown şi acum Armada Perdana -, construită în întregime cu echipamente româneşti, aparţine acum unei companii de rafinare a produselor petroliere. La "vârsta" la care alte vase sunt demult fier vechi, Biruinţa aduce bani frumoşi italienilor de la AGIP, care au investit în ea 300 de milioane de dolari, transformând-o într-o rafinărie plutitoare.
"Durata medie de viaţă a unei nave este de 25 de ani, iar Histria Crown - cum botezasem noi nava - era deja bătrână şi nu mai putea fi exploatată. Acum este operată de una dintre primele zece societăţi din lume care se ocupă de rafinarea şi prelucrarea produselor petroliere şi de petrochimie - compania petrolieră AGIP, care face parte din grupul ENI din Italia. Firma are concesionate câmpuri petroliere din vestul Africii şi a luat nava pe un contract de 10 ani", dezvăluie magnatul Gheorghe Bosânceanu, directorul Şantierului Naval Constanţa.
Biruinţa nu ar mai fi putut să navigheze, dar armatorii străini au ţinut să-i folosească potenţialul. Cea mai mare companie de profil din Malaysia, Bumi Armada, a investit în ea 300 de milioane de dolari şi, în 18 luni, a transformat-o într-o rafinărie plutitoare.
După lucrările efectuate în şantierul din Singapore, Armada Perdana are acum un sistem de ancorare în 12 puncte, cu lifturi-platformă, multiple facilităţi de punte şi modernizări pentru echipajul de exploatare format din 75 de membri. Din septembrie 2009 este situată în vestul Africii, de-a lungul coastei Nigeriei, la Oyofield.
Flota României a avut patru petroliere construite în ţară: Independenţa, Biruinţa, Unirea şi Libertatea. Independenţa şi Unirea s-au scufundat, iar Libertatea a fost casată în 2005. Supravieţuitoarea flotei este Biruinţa, nava cu o capacitate de 163.647 de tone deadweight, construită în 1984 în Şantierul Naval Constanţa. Biruinţa mai este celebră pentru un motiv: în anii 1984 şi 1987 a fost comandată de actualul preşedinte al României, Traian Băsescu.
Biruinţa, nava care a fost comandată de Traian Băsescu, nu a fost dat la casat, aşa cum se ştia, ci aparţine unei companii de rafinare a produselor petroliere care a investit în ea 300 de milioane de dolari. În prezent se numeşte Armada Perdana şi este ancorată pe ţărmul Africii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu