"Considerăm că guvernanţii sunt singurii vinovaţi pentru extinderea acestei forme de protest, începută de învăţătoarea Cristiana Anghel. Lipsa unor măsuri nu face altceva decât să arate că Guvernul a semnat trei condamnări la moarte", potrivit aceleiaşi surse. citate de NewsIn. Federaţia îşi arată toată admiraţia pentru acestei femei puternice, pe care însă le roagă să renunţe la greva foamei pentru a nu-şi pune viaţa în pericol. "Noi credem că este un sacrificiu suprem, iar în aceste momente este important să fim uniţi şi să ne facem auziţi pentru a putea rezolva problemele cu care se confruntă angajaţii din învăţământ", se mai arată în comunicatul citat.
Învăţătoarea Cristina Anghel din Caracal a intrat în greva foamei pentru a protesta astfel pentru nerespectarea prevederilor Legii 221/2008 de aprobare a OUG 15 din acelaşi an, privind acordarea unor diferenţe salariale începând cu 1 octombrie 2008 şi până în prezent. Ea a făcut greva foamei mai întâi acasă, după care a fost internată la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Caracal, ca urmare a deteriorării stării de sănătate, iar apoi a fost transportată la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Capitală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu