![]() |
Voicu a dat telefon, îngrijorat, la RTV |
![]() |
Aşa arată un beţişor normal. |
Sfatul deştepţilor RTV s-a întrunit din nou şi a decis în unanimitate:
"dacă beţigaşele de genul celui cu care s-a scărpinat preşedintele se fac în Shanghai, iar, recent, la Shanghai s-a lansat brandul turistic al României, atunci beţigaşul e musai să fi fost adus de acolo de cineva. Nu trebuie să mai spunem noi de cine a fost adus, că bizonul pricepe şi singur. Doar are reflexul format. I-am dat, deja, toate elementele: frunza, brandul, turismul, Udrea, Shanghai, betigas, Băsescu!"...
Pe Antena 3, tonomatul Firea, care n-a mai văzut "beţigaş" cu un singur capăt bombat de ani buni de zile, turuia într-un limbaj greu de priceput. Am reţinut expresia "i-a tras o smetie" (ce spuneam?!), dar n-am reţinut cine-ce-când-cui-unde şi mai ales de ce?! Individa e recidivistă. Într-o emisiune anterioară, moderatoarea i-a spus lui Boureanu, în direct, că a mâncat ceva de la toaletă înainte de emisiune.
Până la ora la care, din respect pentru timpul meu, am schimbat canalul, Firea nu aflase că există beţişoare cu un singur capăt bombat. Expresia cu "smetia" a fost tocmai un fragment din replica dată lui Canacheu, după ce deputatul o informa, timid, că există beţişoare speciale, cu un singur capăt acoperit cu vată.
Am înţeles-o pe Firea, că nu mai crede în existenţa beţişorului cu capăt bombat. Când îţi lipseşte prea mult ceva, ajungi să crezi că nu există. Culmea, mai scrii asta şi pe gardul de sticlă al lui Voiculescu.Priviţi, mai jos, ce scria cotidianul.ro, site-ul lui Nistorescu, după ce, mai sus, există dovezi descoperite de investigatorii lui Vîntu că beţişorul cu un capăt bombat există!
Sursa Nistorescu afirmă că nu există beţişor bombat într-un capăt! |
Există într-adevăr, în capitală, beţişoare cu un singur capăt bombat. Ele se produc şi în China, şi au ajuns în Bucureşti prin societatea Shanghai Pharmaceutical Group Co Ltd.
![]() |
Grupa de protecţie patrulând cu beţişorul la vedere |
Grupa de protecţie care trebuia să verifice cadoul şi să-i citească Preşedintelui instrucţiunile de utilizare a fost deja înlocuită, după incident, şi cei doi ofiţeri vor fi drastic sancţionaţi. Ei au fost, dealtfel, trimişi deja la plimbare (foto dreapta). Ce s-ar fi întâmplat, le-ar fi reproşat nervos şeful SPP, dacă în interiorul beţişorului ar fi fost ascunsă cucută în stare lichidă?!
Cât priveşte o posibilă relaţie cu Elena Udrea pe subiectul beţişorului cu un capăt bombat, n-am putut afla prea multe. Prin urmare mi-am permis s-o întreb personal şi mi-a confirmat parţial. Adică nu l-a dat, ci l-a primit. Şi nu era beţişor cu un capăt...Nu era deloc beţişor...
Cam atât am reuşit să aflu...
Când l-a mâncat în ureche, Băsescu a uitat ce poruncise. A apucat, la repezeală, un baţ din cutie, şi s-a scărpinat. Asta e tot", mi-a declarat Turcan, în exclusivitate.
Citeşte mai mult: http://badeadan.blogspot.com/2010/08/dezinformarea-zilei-daca-fost-betisor.html#ixzz0vnMPbztx
Under Creative Commons License: Attribution
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu