ÎCCJ a sesizat CCR cu privire la tăierile de pensii şi salarii
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis sesizarea Curţii Constituţionale a României (CCR) cu privire la neconstituţionalitatea Legilor de austeritate asumate de Guvern, care vizează reducerea pensiilor şi salarilor.
ÎCCJ a decis sesizarea CCR cu privire la "neconstituţionalitatea Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor în raport cu prevederile articolul 124 alineatul 3, articolul 15 alineatul 2, articolul 47 alineatul 2 şi articolul 53 din Constituţia României precum şi în raport cu articolul 20 din Constituţia României cu referire la dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale".
ÎCCJ reclamă încălcarea principiului constituţional care consfiinţeşte independenţa judecătorilor, dar şi principiul care arată că legile se aplică doar pentru viitor. Totodată, Înalta Curte susţine, în sesizarea pe care a înaintat-o CCR că Legea privind reducerea pensiilor încalcă chiar dreptul constituţional la pensie, dar şi articolul 53 din Constituţie, potrivit căruia drepturile cetăţeanului nu pot fi restrânse decât prin lege, pentru apărarea siguranţei naţionale.
De asemenea, Curtea Constituţională va fi sesizată de Înalta Curte şi în legătură cu Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Potrivit comunicatului ÎCCJ, Legea ar intra în contradicţie cu prevederile articolelor 41, 47 alin. 2 şi 53 din Constituţia României. De aemenea, Legea ar încălca articolul 20 din Constituţia României cu referire la dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi articolul 124 alineatul 3 din Constituţia României.
ÎCCJ arată, astfel, că legea care reglementează reducerea salariilor încalcă dreptul la muncă, dreptul la pensie, concediu de maternitate şi ajutor de şomaj, articolul 53 din Constituţie, dar şi tratatele internaţionale care reglementează drepturile omului.
Adunările generale ale instanţelor din întreaga ţară au decis, în cursul primelor două săptămâni din luna iunie, să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la legile de austeritate pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea. Deşi unele instanţe au decis şi adoptarea unei forme moderate de protest, prin suspendarea, timp de câteva ore pe zi, a activităţii, măsura nu a fost adoptată la nivel naţional.
Ministrul Justiţiei, membrii CSM, procurorul general, reprezentanţi ai asociaţiilor magistraţilor, dar şi judecători şi procurori s-au întâlnit, la începutul lunii iunie, şi au decis că justiţia rămâne "un pilon al stabilităţii şi al neutralităţii" în perioada de criză economică, în condiţiile scăderii pensiilor şi a salariilor angajaţilor din sistemul bugetar.
De asemenea, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gârbovan, a explicat, la finalul întâlnirii, că s-a convenit ca Adunările Generale ale instanţelor şi parchetelor să decidă dacă îşi asumă sau nu măsurile propuse de Executiv. Gârbovan a mai spus că nu crede că magistraţii vor protesta din nou, în urma adoptării acestor măsuri de criză.
În septembrie 2009, instanţele şi parchetele din întrega ţară şi-au suspendat activitatea, cerând Guvernului şi Parlamentului ca salariile personalului din sistemul judiciar să nu fie reduse prin Legea unică de salarizare, dar şi ca bugetele instanţelor să treacă din administrarea Ministerului Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, printre cererile magistraţilor au mai fost readucerea la bugetele instanţelor a sumelor încasate din taxele de timbru şi timbru judiciar, garantarea unui statut stabil şi predictibil al magistratului, respectând standardele internaţionale în materie, stabilirea unui prag minim de 1% din PIB pentru bugetul instanţelor şi parchetelor, respectarea hotărârilor judecătoreşti, dar şi încheierea unui Pact pentru justiţie între cele trei puteri. Protestul a fost suspendat ca urmare a constituirii unei comisii parlamentare speciale, pentru gestionarea crizei din sistemul judiciar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu